“A 16-a luna” – volumul intai din “Cronicile Casterilor” (Kami Garcia & Margaret Stohl)

Cele doua autoare adreseaza acest volum urmatoarelor persoane (si citez): “Pentru Nick & Stella, Emma, May & Kate si pentru toti Casterii si noncasterii nostri de peste tot. Sunt mai multi asemenea noua decat credeti.”

Acest paragraf bineinteles ca m-a pus pe ganduri – daca chiar exista astfel de persoane… Casteri? Asta mi se intampla de fiecare data cand citesc o carte de acest gen – tot timpul imi imaginez povestea si, pana la urma, ajung sa cred ca totul e adevarat. You may say I’m crazy :D. Well, maybe I am, but it feels so good. Pentru ca-mi place. Pentru ca ma pierd complet atunci cand citesc o carte buna, asa cum m-am pierdut si-n A 16-a luna. E senzationala! O recomand cu drag iubitorilor de fictiune si nu numai.

In aceasta postare am decis sa scot anumite paragrafe, unele dintre ele fiind preferatele mele din carte (obisnuiesc sa subliniez ce-mi place sau ce ma ajuta sa-mi amintesc povestea – daca mi-ati vedea cartea, heheee :D).  Asadar, cartea incepe cu un citat din Martin Luther King Jr.: “Intunericul nu poate alunga intunericul; numai lumina poate face asta. Ura nu poate alunga ura; numai dragostea poate face asta.” – ce mai e de zis aici, decat ca citatul asta ne prezinta cartea foarte bine?

Pag 9 (1st page):

INAINTE – In mijlocul pustietatii

<<In orasul nostru existau numai doua categorii de oameni. “Prostii si incapatanatii, ii clasificase tatal meu, cu afectiune, pe vecinii nostri. Cei care vor cu incapatanare sa ramana sau cei care sunt prea prosti ca sa plece. Toti ceilalti isi gasesc o cale de iesire.”>>

Orasul in care actiunea se petrece este Gatlin, iar tanarul ce prezinta cartea ca pe un jurnal propriu spune despre orasul natal ca acolo nimic nu se intampla si ca nimeni nu pleaca niciodata. El, insa, isi doreste sa plece intr-o buna zi, cat mai curand daca se poate. Asta pana s-o intalneasca pe EA. Dar ajungem mai tarziu la asta. 😀

Pag 11:

Continua sa visezi

Pe aceasta pagina se prezinta visul lui Ethan Wate – personajul din perspectiva caruia se nareaza.

“Cadeam.

Cadeam in gol, rostogolindu-ma prin aer.

Ethan!

Ea m-a strigat, si doar la sunetul vocii ei, inima incepu sa-mi bata mai tare.

– Ajuta-ma!

Si ea cadea. Mi-am intins bratul incercand sa o prind. Am strans pumnul, insa tot ce-am prins a fost aer. Nu era pamant sub picioarele mele, iar eu eram plin de noroi pe maini. Ne-am atins varfurile degetelor si am vazut straluciri verzi in intuneric.

Apoi mi-a scapat printre degete, si tot ce-am simtit a fost pierderea.

Lamai si rozmarin. O puteam mirosi, chiar si atunci.

Dar nu puteam ajunge la ea.

Si nu puteam trai fara ea.”

Mi se face piele de gaina deja :D.

Pag 12:

“Da cateva saptamani incoace tot aveam acelasi vis. Cu toate ca nu mi-l puteam aminti pe deplin, partea pe care mi-o aduceam aminte era mereu aceeasi. Fata cadea. Eu cadeam. Trebuia sa ma tin, dar nu puteam. Daca ii dadeam drumul, ceva oribil i s-ar intampla. Dar tocmai asta era problema. Nu ii puteam da drumul. Nu o puteam pierde. Era ca si cum as fi fost indragostit de ea, cu toate ca nu o cunosteam. Ceva de genul iubire inainte de dragostea la prima vedere.

Ceea ce parea nebunesc, deoarece ea era doar o fata din visul meu. Nici macar nu stiam cum arata. Avusesem acelasi vis timp de cateva luni, dar in tot acest timp nu i-am vazut chipul sau nu mi-l puteam aminti. Tot ce stiam era ca aveam acelasi sentiment bolnavicios inauntrul meu  de fiecare data cand o pierdeam. Imi scapa printre degete, iar stomacul pur si simplu imi cadea – felul in care te simti cand esti intr-un montagnes russes, iar masina coboara cu viteza.

Fluturi in stomac. Asta era o metafora infioratoare. Mai degraba ceva de genul albine ucigase.”

Pag 13:

“Nu aveam ce sa fac. Ma gandeam mereu la ea. Continuam sa ma intorc la acelasi vis, cu toate ca nu mi-o puteam explica. Asadar, acesta mi-era secretul, tot ce aveam de zis. Aveam saisprezece ani, ma indragosteam de o fata care nu exista si, incet-incet, incepeam sa-mi pierd mintile.”

Pag 15:

“- Nu stii ca ochii sunt ferestrele sufletului?

– Poate ca eu nu vreau ca cineva sa aiba o fereastra spre al meu.”

Pag 22:

“Mi-ar fi placut  cineva diferit cu care as fi putut vorbi despre altceva decat petrecerile si incoronarile de la balul de iarna. O fata care era inteligenta sau amuzanta, sau macar o partenerea decenta de laborator.

Poate ca o fata ca aceasta era un vis prea frumos, dar un vis era oricum mai bun decat un cosmar.”

Pag 23:

“- Frate, ai auzit?

– Ce sa aud?

– E o fata noua la Jackson.

– Sunt o gramada de fete noi, o intreaga clasa de boboace, dobitocule.

– Nu vorbesc despre boboace. E o fata noua in clasa noastra.

Pag 26:

“- Este nepoata batranului Ravenwood.

[…]

Macon Melchizedek Ravenwood era incuiatul orasului.”

Pag 29:

“Pentru cateva minute, imi permisesem sa sper. Ca poate anul acesta nu va mai fi la fel ca anii anteriori, ca se va schimba ceva. Ca as avea pe cineva cu care sa vorbesc, cineva care sa ma inteleaga.”

Lena Duchannes

Pag 37:

“Toata lumea se dadu pratic la o parte cand ea aparu pe culoar. De parca era o vedeta.

Sau o leproasa.

Dar nu puteai vedea decat o fata frumoasa intr-o rochie gri, lunga, cu o jacheta sport avand cuvantul Munich imprimat pe ea, si incaltata cu niste tenesi negri ponositi, care se iteau de sub rochie. O fata care purta la gat un lant lung de argint, cu o gramada de lucruri atarnand de el – un inel de plastic de la o masinarie de guma de mestecat, un ac de siguranta si o multime de alte prostioare, pentru care eram prea departe ca se le identific.
O fata care nu prea parea sa apartina orasului Gatlin. Nu-mi puteam lua ochii de la ea.

Ea isi dadu pe dupa urechi buclele negre, oja neagra stralucind in lumina fluorescenta. Mainile ii erau acoperite de cerneala neagra, de parca scrisese pe ele. Mergea pe culoar de parca noi eram imvizibili. Avea cei mai verzi ochi pe care-i vazusem vreodata, atat de verzi, ca-i puteai lua drept o noua culoare.”

[…]

“Stiam ce gandeau. Pentru o clipa, se gandeau sa-si paraseasca prietenele pentru sansa de a pune mana pe ea. Pentru o clipa, ea devenise o posibilitate.”

Pag 43:

“O luasem in directia gresita, mergand la vale cand ceilalti mergeau la deal. Am respirat adanc, dar stiam ce miros aveam sa simt inainte sa-l simt cu adevarat.

Lamai si rozmarin.”

Pag 168:

clipele sangereaza impreuna, timpul nu mai are rabdare.”

Pag 176:

Oamenii se schimba, Ethan.

Nu chiar atat de mult. Nici macar Casterii.

In special Casterii. Asta tot incerc sa-ti spun.”

Pag 200:

– Te iubesc. Si m-as fi insurat cu tine, indiferent de ceea ce crede familia ta, sopti el.

Nu spune asta, Ethan Carter Wate. Nu spune asta, ca si cum ai fi pe moarte. O sa fii bine. O sa fii bine, repeta ea, incercand sa se convinga pe ea insasi, asa cum incerca sa-l convinga si pe el.”

Pag 201:

Ethan se ineca. Ea isi deschise ochii, iar ochii lor se intalnira. Pentru o clipa, timpul paru sa se opreasca in loc. Apoi, ochii lui Ethan se inchisera, iar capul ii cazu pe-o parte.”

Pag 207:

“Doar pentru ca locuiesti in mijlocul pustietatii,  nu inseamna ca nu poti stii unde locuiesti.”

Pag 210:

“Monumentele intelepciunii supravietuiesc monumentelor puterii.” (Sir Francis Bacon)

Pag 211:

“Intreaba orice. Invata orice. Nu raspunde nimic.” (Euripide)

Pag 212:

“Daca iti dezvalui secretele vantului, nu ar trebui sa dai vina pe vant pentru ca le-a dezvaluit copacilor.” (Khalil Gibran)

“Trei persoane pot tine un secret, doar daca doua din ele au murit.” (Benjamin Franklin)

Pag 223:

“Cea mai buna cale pentru a afla daca poti avea incredere in cineva este sa ai incredere in el.” (Ernest Hemingway)

Pag 226:

“… zilele fara tine sangereaza impreuna pana ce timpul nu va mai fi nimic altceva decat un obstacol peste care va trebui sa trecem.”

11 februarie

Pag 369:

“Cei mai mari Casteri ai Intunericului, fiind puterea cea mai apropiata de lume si de viata de apoi, sunt Cataclistii. Cei mai mari Casteri ai Luminii, fiind puterea cea mai apropiata de lume si de viata de apoi, sunt Naturalii. Unde nu e nici unul, nu poate fi celalalt, asa cum unde nu este intuneric, nu poate exista lumina.”

“La vremea Revendicarii, ceea ce la o prima vedere pare intuneric poate fi marea lumina, ceea ce la o prima vedere pare lumina poate fi marele intuneric.”

“Pentru ca materia intunecata a facut focul intunecat, iar focul intunecat a facut puterea tuturor Lilumilor din lumea demonilor si Casterilor intunericului si luminii. Fara toata puterea, nu poate exista putere. Focul intunecat a facut marele intuneric si marea lumina. Toata puterea este putere intunecata, asa cum puterea intunecata este chiar lumina.”

Pag 378:

Dickens crede ca Craciunul este o perioada cand oamenii pot “sa isi deschida mintile zavorate si sa se gandeasca la cei raposati ca si cand le-ar fi fost tovarasi de calatorie pe drumul spre mormant, si nu un alt soi de creaturi.”

“Care este opusul la doi? Singur eu, singur tu, nu impreuna noi.” (Richard Wilbur)

Pag 379:

“Dar omul stie a-si struni destinul.

Nu stelele-s de vina, scumpe Brutus,

Supusi de suntem vina este-a noastra.” (Actul I, scena II – Shakespeare)

Pag 380:

“imi place Craciunul ca intreg… In felul sau stangaci, chiar aduce Pace si Bunastare. Insa e din ce in ce mai stangaci cu fiecare an.” (E.M. Forster)

Pag 389:

18, 5, 22, 5, 14, 4, 9, 3, 1, 20, 5, 19, 9, 14, 7, 21, 18, 1 – REVENDICA-TE SINGURA

Pag 396:

“Aniversarea Lenei era intr-o saptamana.

Sapte zile.

O suta saizeci si opt de ore.

Zece mii opt secunde.”

Galeza: “I DDARGANFORD YR HYN SYDD AR GOLL

DATODWCH Y CWLWM, TROELLWCH A THROWCH EF

BWRIWCH Y RHWYMYN HWN

FEL Y CAF GANFOD

YR HYN RWY’N DYHEU AMDANO

YR HYN RWY’N EI GEISIO.”

Traducere: “Ca sa Gasesc ceea Ce Lipseste

Desfac nodul, rasucesc si invartesc

Arunc aceasta Legatura

Ca sa pot gasi

Acel ceva dupa care tanjesc

Acel ceva pe care-l caut.”

– Incantatie Detectoare.

Pag 422:

asa sfarseste al lumii rang, cu un suspin, nu cu un bang.” (T.S. Eliot)

Pag 425:

Esti acolo, Ethan?

Sunt chiar aici.

Mi-e teama.

Stiu, L.

Nu vreau sa ti se intample ceva rau.

N-o sa se intample.

Ethan, nu vreau sa te parasesc.

N-ai s-o faci.

Si daca o fac?

Am sa te astept.

Chiar daca sunt Intunecata?

Chiar daca esti foarte, foarte Intunecata.”

Cantecul: “ Saisprezece ani, saisprezece luni,

Saisprezece spaime – in suflet genuni,

De saisprezece ori lacrimi in vise,

Cascada prin ani si hauri deschise...

Saisprezece ani, saisprezece luni,

Iti tuna-n timpane nebune furtuni

Saisprezece mile, si ea o s-apara

Saisprezece cata tot ce-i infioara…

Saisprezece ani, saisprezece luni,

Din spaimele mele in vis faci genuni

Saisprezece fi-vor, vrand sfere sa Lege

Saisprezece urla, doar unul intelege…

Saisprezece ani, saisprezece luni,

Azi Luna Revendica, azi nu sunt minciuni.

In aceste file totul se limpezeste

Puterile azi Leaga ce focul parjoleste…

Al saisprezecelea An, a saisprezecea Luna

Sosita este ziua cand spaima te-ncununa,

Revendica sau fii Revendicata,

Varsa lacrimi si sange,

Luna sau Soare – slaveste, infrange.

Pag 426:

Singuratatea il tine pe cel pe care-l iubesti / Cand stii ca nu vei mai putea sa-l tii din nou.

Chiar si pierduta in intuneric / Inima mea te va gasi.

Sufletul moare la mana celui care il duce.

Daca as putea gasi un loc unde sa fug / Ascuns bine, as fi acolo astazi.

Cea mai intunecata lumina a zilei ma gaseste aici, cei care asteapta deja privesc.

Cum scapi de tine insati?

Pag 447:

Ingeri cazuti in jurul meu,

Sufar mai mult, sufar din greu.

Cu sageti frante trageti mereu,

Nu vedeti ca tinta-s tot eu?

O sa primiti tot ce urati,

Destinul vostru, Ingeri Cazuti.”

Pag 469:

“Intunecat Primul va fi / Dar al Doilea o optiune va putea rosti.”

Pag 474:

Casterii nu pot fi cu Muritorii, nu fara sa-i omoare.”

Pag 495:

“SANGE DIN INIMA MEA, VEGHE ASUPRA TA.

VIATA DIN VIATA MEA, LUAND-O PE-A TA, LUAND-O PE-A MEA.

TRUP DIN TRUPUL MEU, MADUVA SI MINTE,

SUFLET DIN SUFLETUL MEU, INTRE NOI LEGAMINTE.

SANGE DIN INIMA MEA, DE LUNA-MI CHEMAT SAU GONIT,

SANGE DIN INIMA MEA, SALVAT FIIND, AM FOST OSANDIT.”

Spre paginile finale ale volumului, intalnim un monolog al Lenei, personajul principal daca stam sa ne gandim, ceea ce e destul de ciudat, avand in vedere cursul cartii pana in acest punct. Iata o mica parte:

” auzeam zgomotul, dar nu intelegeam cuvintele

iar apoi mi-am dat seama ca zgomotul eram eu, spulberandu-ma

intr-o clipa simteam totul si nimic

eram spulberata, eram salvata, pierdusem totul, mi se daduse orice altceva

ceva in mine murise, ceva in mine se nascuse, pur si simplu stiam ca fata plecase

oricine eram acum, nu aveam sa mai fiu niciodata ea

asa sfarseste al lumii rang, cu un suspin, nu cu un bang

Finalul cartii este redat de noul cantec – care ne anunta, pe noi cititorii, ca (din fericire!) exista si volumul II! Abia astept sa-l cumpar! ❤

Saptesprezece ani, saptesprezece luni,

Ochi unde-i Intuneric, Lumina in viziuni.

Da auriul fi-va, nu – verdele-o sa fie.

Saptesprezece-i ultimul care o s-o stie.

The End! 😦

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s